Persoană de contact: Cristina Marinau
10
nov.
2023
Oradea, BIHOR
Romania

Dragă prietene/Dragă prietenă,

Te invităm Joi, 10 Noiembrie, de la ora 19.00 la evenimentul "Vinul şi muzica" care va avea loc în incinta Sinagogii Sion, din strada Independenţei, nr. 22.

Vor fi prezenţi cei care ştiu să ne povestească despre struguri şi vin, iar tu te vei bucura de o degustare de vinuri alături de bucate alese între prieteni şi oameni de bine contribuind astfel la proiectul nostru de restaurare a orgii din Sinagoga Sion.

În aceeaşi seară magică, vinuri de colecţie vor face obiectul unei licitaţii speciale, iar vocea lui Sergiu Nica ne va însoţi pe tot parcursul evenimentului. Proiectul Rotary Club Oradea Art Nouveau işi propune să sprijine restaurarea acestui instrument muzical complex, oferind astfel posibilitatea iubitorilor de muzică să asculte preludii, sonate şi simfonii pentru orgă în interpretarea unor instrumentişti de excepţie.

Acordurile acestui instrument polifonic merg de la delicateţea aeriană de filigran până la masivitatea unui munte sonor care domină totul prin măretia şi forţa de neclintit a sunetelor.

Acest eveniment este organizat cu speranţa că prin participarea şi generozitatea dumneavoastră în scurt timp vor exista suficiente resurse financiare pentru contractarea serviciului de restaurare a orgii. Participarea la eveniment se face pe bază de rezervare, locurile fiind limitate.

Rezervările se pot face pe pagina evenimentului, la telefon 0744485757 sau la unul dintre membrii Rotary Club Oradea Art nouveau.

Costul unui bilet este de 300 lei. Din această sumă, 150 de lei vor merge către proiectul nostru.