Persoană de contact: Ovidiu Bunget
17
mar.
2023
Sibiu, SIBIU
Romania

Dragă prieten Rotarian,

Sunt deosebit de onorat să te informez asupra celui mai important eveniment care pregătește noul an Rotarian 2023-2024 și reunește liderii Districtului 2241 România și Republica Moldova. Evenimentul D.T.T.S și P.E.T.S. 2023 este destinat instruirii, în vederea intrării în mandat, a membrilor Comitetului Districtual, Asistenților Guvernatorului și Președinților Aleși 2023-2024 .

Viitorii Președinți ai cluburilor din District, ca lideri în comunitățile lor, au acum șansa unică să demonstreze că sunt cei mai potriviți oameni pentru îndeplinirea misiunii ce le-a fost încredințată. Noi punem la dispoziție resursele și energia necesară pentru pregătirea voastră având ca obiectiv realizarea cu succes a misiunii noastre comune: A servi mai presus de sine!

Omul sfințește locul! Iar acest lucru se poate înfăptui doar prin implicare, schimburi de bune practici într-o lume a prieteniei Rotariene. Voi ați luat decizia ca în acest an să vă asumați, voluntar, responsabilități în cadrul organizației noastre, Rotary. Sunteți, cu toții și fiecare dintre voi, oamenii care au decis să se implice, oamenii care cred în principiile Rotary și care susțin, prin tot ceea ce fac, bunul mers al Districtului 2241 România și Republica Moldova.

Așadar, vă adresez invitația de a fi, împreună, la D.T.T.S și P.E.T.S. 2023, cu scopul de a fi pregătiți în a ajuta pentru obținerea păcii în lume, pentru alinarea celor afectați de conflicte, pentru a ne ajuta unii pe alții și comunitățile noastre și pentru a opri stigmatizarea asociată solicitării ajutorului.

Evenimentul nostru se va desfășura la Sibiu, Hotel Ramada, în perioada 17 - 19 martie 2023.

Detalii despre locație și program vei găsi aici: https://resurse.rotary2241.org/wp-content/uploads/Brosura-DTTS-PETS-2023.pdf

Pentru înscriere te rog să utilizezi formularul de la adresa: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScF5v3FE7bfsDdncuc2jT6rES64EP9cXEh-wSmg82u9x0daPA/viewform?usp=sharing

 

Te aștept la Sibiu să ne pregătim pentru un an în care speranța ne va ghida activitatea în Rotary!

 

Cu aleasă prețuire,
Al vostru în Rotary,
Bunget Ovidiu Constantin

Rotary International District 2241 Romania & Republic of Moldova
Rotary Club of Timisoara Cetate
rtn.ovidiu.bunget@gmail.com
0040 740 250 934